Exerciţiu la Aeroportul Tuzla: Managementul urgenţelor aeroportuare!

Exerciţiu la Aeroportul Tuzla: Managementul urgenţelor aeroportuare!(1620)


Vineri, 28 iunie, de la ora 10.00, S.C. „Regional Air Services” S.R.L. – Aeroport Tuzla va găzdui Exerciţiul de Urgenţă Aeroportuară “TUZLA - IUNIE 2013”.
Simularea are ca scop testarea Planului de Urgenţă al Aeroportului Tuzla, în condiţii de operare normale, pe timp de zi, ca şi cooperarea cu mijloace aparţinând Ministerului Internelor, Ministerului Apărării şi Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Constanţa.

 

Concentrare serioasă de forţe de intervenţie!

 

În cadrul simulării, elicopterul, având patru pasageri la bord şi doi membri ai echipajului, decolează la ora 09.40, de la Aeroportul Tuzla şi se întoarce din misiune „offshore”, de transport pasageri. Cei patru pasageri („rollplayers”) vor fi angajaţi ai „Regional Air Services”.
Pentru exerciţiu sunt utilizate: un elicopter, de tip AS 35 (ca aeronavă în dificultate), o autospecială de stins incendii şi o salvare, ale UM 02040, una sau două autospeciale de stins incendii, aparţinând Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), o salvare aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Constanţa şi sunt angrenate: celula SAR din cadrul ROMATSA şi Serviciul Naţional Unic pentru Situaţii de Urgenţă - 112.


Scopul complexului exerciţiu: evaluarea managementului unei urgenţe aeroportuare


În cadrul exerciţiului este evaluat managementul unei urgenţe aeroportuare, adică: timpii şi acurateţea notificării urgenţei, timpii de răspuns ai agenţiilor implicate, utilizarea mijloacelor şi forţelor agenţiilor implicate, aplicarea măsurilor de salvare şi evacuare, verificarea sistemului de comunicaţii.




jooble.org