METODA ACCIDENTUL. Le-a dat infractorilor o sumă impresionantă(806)


Poliţiştii Secţiei 1 din Constanţa au fost sesizaţi telefonic de către o femeie de 64 de ani din municipiu, cu privire la faptul că în aceiaşi zi, în jurul orelor 12.00, a fost apelată telefonic de către o persoană necunoscută, care s-a recomandat a fi fiul ei, iar sub pretextul că a comis un accident rutier şi se află internat în spital, i-a pretins o sumă de bani pentru operaţia sa.

Astfel, înşelată, femeia a înmânat 8.000 de euro şi 90.000 de lei unui bărbat necunoscut care s-a prezentat la domiciliul victimei, prejudiciul reclamat fiind de 126.000 de lei.

Ca urmare a activităţilor specifice, la scurt timp de la sesizare, poliţiştii constănţeni, în colaborare cu cei gălăţeni, au identificat şi depistat un tânăr de 17 ani din municipiul Galaţi, bănuit de comiterea faptei.

La momentul depistării, oamenii legii au identificat asupra tânărului suma de 8.000 de euro şi cea de 90.200 de lei, sume provenite din comiterea infracţiunii ce au fost restituite părţii vătămate.

Cercetările au fost efectuate cu sprijinul B.I.C. Constanţa şi sunt continuate de către poliţiştii Secţiei 1.

Persoana a fost reţinută pentru 24 de ore, fiind introdusă în arestul I.P.J. Constanţa, în prezent fiind cercetată sub stare de arest la domiciliu pentru 30 de zile.   




jooble.org