Ziua Drapelului: Prefectura, acuzată de dezinteres pentru simbolurile naţionale

Ziua Drapelului: Prefectura, acuzată de dezinteres pentru simbolurile naţionale(1143)


Într-un comunicat transmis presei locale, Fundaţia Mişcarea Populară – Filiala Constanţa îl trage de urechi şi de … drapel, pe prefectul Eugen Bola. Iată despre ce este vorba, în documentul intitulat “PREFECTUL NU PREŢUIEŞTE SIMBOLURILE NAŢIONALE!”:


“Fundaţia Mişcarea Populară - Filiala Constanţa atrage atenţia asupra stării deplorabile în care se află, la momentul actual, Drapelul Naţional de pe sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Constanţa. Mişcarea Populară consideră că acest fapt este inadmisibil, cu atât mai mult cu cât, mâine, 26 iunie, românii celebrează Ziua Drapelului Naţional.
Fotografiile alăturate, făcute astăzi, 25 iunie 2013, evidenţiază starea jalnică a drapelului naţional arborat pe sediul prefecturii. Deşi, conform Legii nr. 96, din 20 mai 1998, privind proclamarea Zilei Drapelului Naţional, această zi trebuie marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei etc., iată că Instituţia Prefectului Judeţului Constanţa întâmpină acest eveniment într-un mod cu totul nepotrivit.
Mişcarea Populară preţuieşte Drapelul ca pe unul dintre cele mai importante simboluri naţionale, ca pe o expresie a identităţii naţionale. Tocmai de aceea, Fundaţia consideră atitudinea autorităţilor constănţene ca fiind jignitoare. Mişcarea Populară solicită, public, autorităţilor competente, remedierea rapidă a acestei situaţii ruşinoase şi promovarea corespunzătoare a simbolurilor naţionale.”

Nimic despre Ziua de Doliu Naţional şi despre coborârea Drapelului în bernă, în urma tragediei din Muntenegru?!...
 




jooble.org