Mihai Perifan, fostul șef al Protecției Consumatorilor, nu scapă de închisoare(554)


Mihai Perifan, fostul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, a fost condamnat la 1 an și șase luni închisoare cu executare, de către Curtea de Apel Constanța.

Decizia este definitivă și vine după ce în prima instanță acesta fusese condamnat la 1 an și 6 luni cu suspendare, dar procurorii DNA au atacat decizia.
Damu Fudulea, inspector în cadrul ANAF - Direcţia Generală Antifraudă, detaşat ca specialist antifraudă fiscală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, a avut mai mult noroc. Sentința inițială, de unn an de închisoare cu suspendare condiţionată, a rămas neschimbată.

Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă.

Potrivit DNA, la data de 19 martie 2015, inculpatul Perifan Mihai, pe baza informațiilor primite de la celălalt inculpat, Damu Fudulea, a promis unui ofițer de poliție suma de 15.000 de euro, pentru ca un subordonat al acestuia să conducă cercetările dintr-o cauză penală pe care o instrumenta de o asemenea manieră încât să se ajungă la o soluție favorabilă pentru o rudă a sa și societățile apropiate acesteia, dându-i în aceeași zi suma de 14.000 de euro. La data de 20 martie 2015, în același scop, inculpatul Perifan Mihai a remis aceleiași persoane suma de 1.000 de euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.




jooble.org