Polițiștii și inspectorii de muncă, razie de amploare în Cogealac(533)


În noaptea de 24/25.10.2015, poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier, Serviciului Acţiuni Speciale, Secţiei 5 Politie Rurală Cogealac şi inspectori de muncă din cadrul ITM Constanţa, au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii faptelor cu violenţă, circulaţie rutieră, pazei bunurilor şi valorilor şi gardă de corp, precum şi a muncii nedeclarate, la cluburile si barurile de pe raza Secţiei 5 Poliţie Rurală Cogealac.

Cu această ocazie cu care au fost verificate 5 obiective, fiind legitimate 148 persoane.

Totodată au fost organizate 2 filtre rutiere, fiind controlate 62 de autoturisme.

Au fost verificate planurile de pază şi personalul de pază din obiectivele controlate.

Poliţiştii au constatat o infracţiune la regimul circulaţiei rutiere, fiind depistat G. C., de 33 ani, din comuna Mihai Viteazu, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 226, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Totodată, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 3530 lei.


De către inspectorii ITM Constanţa se efectuează verificări întrucât există suspiciuni cu privire la 2 persoane care desfăşurau activităţi, fără forme legale de angajare, în cadrul unor societăţi comerciale din Istria respectiv Mihai Viteazu.
Au fost sancţionaţi reprezentanţii a două societăţi comerciale, cu suma de 2000 lei, întrucât nu au fost respectate prevederile planului de pază, nefiind luate, de către aceştia, măsuri pentru asigurarea ordinii în incinta discotecii.

Oamenii legii vor organiza în continuare astfel de acţiuni în vederea asigurării climatului de siguranţă publică.
  




jooble.org