Apolodor Com Impex SRL, societatea care a construit noul pod peste Canal,  în insolvenţă

Apolodor Com Impex SRL, societatea care a construit noul pod peste Canal, în insolvenţă(925)


Conform celor de la supervizor. ro, societatea care a construit noul pod peste Canal, conform unui contract datat iunie 2010, are datorii de 151.387 de milioane de lei, intrând în procedura generală de insolvenţă la data de 6 august 2015, iar în documentaţia depusă la dosarul 27710/3/2015, a susţinut că „datoriile societăţii faţă de creditorii săi însumează, la data introducerii cererii de chemare în judecată, 127.319.052 de lei, din care datoriile scadente sunt în cuantum de 88.551.108 lei, urmând ca, la data de 10.09.2015, să devină scadente şi datoriile către bugetul statului, în sumă de 26.467.590 de lei“.Tabelul preliminar al creanţelor, publicat recent de administratorul judiciar CII Silviu Nedelcu, menţionează datorii acceptate de 151.387 de milioane de lei, cel mai important creditor fiind Fiscul, care deţine aproximativ 40% din masa credală. În tabelul creditorilor, sunt înscrişi 380 de salariaţi, suma totală pe care aceştia trebuie să o primească ridicându-se la 1.434.294 de lei, scrie supervizor.ro. Azi, 18 octombrie 2015 este programată Adunarea Creditorilor, iar de pe ordinea de zi sare în ochi onorariul modest pe care îl solicită/propune CII Silviu Nedelcu - 1.500 de euro/lună, plus 0,5% din sumele încasate în contul de insolvenţă ca urmare a recuperării de creanţe sau a valorificării bunurilor. Societatea Apolodor Com Impex SRL a fost înfiinţată în anul 1992 şi are sediul social în municipiul Bucureşti, bulevardul Theodor Pallady. Firma, care se ocupă de „lucrări de demolare a construcţiilor“, are un capital social subscris de 201.000 de lei, compus din 2.010 părţi sociale. Asociaţii societăţii sunt Octavian Radu Ouatu, cu 2.009 părţi sociale (99,95% din capitalul social), şi Iosefina Mihaela Stancu, cu o parte socială (0,05% din capitalul social). Numele lui Octavian Radu Ouatu mai apare în următoarele societăţi: Apolodor Agregate SRL, Apolodor Electrice SRL, Apolodor Execut SRL, Apolodor Grup Construct SRL, Apolodor Service SRL, Apolodor Tehnic SRL, Apolodor Topografie SRL, Apolodor Transport Agabaritic SRL, Apolodor Vest SRL, Geotehnica & Teren de Fundare SRL, Apolodor Best Service SRL (lichidare), Apolodor Junior SRL (radiată), Apolodor Transport Expres SRL (lichidare), Depozit Ecologic Menajer SRL (dizolvare), Depozit Inerte SRL (dizolvare), Implozia Grup Demolari SRL (lichidare). La rândul ei, Iosefina Mihaela Stancu este asociată în Apolodor Agregate SRL, Apolodor Best Service SRL (lichidare), Apolodor Com Impex SRL (insolvenţă), Apolodor Junior SRL (radiată), Apolodor Management SRL, Apolodor Service SRL, Apolodor Transport Expres SRL (lichidare), Apolodor Vest SRL, Apolodor Civile SRL, Smart Plant SRL.




jooble.org