Primarul liberal din Mangalia a propus noi măsuri de protecție socială

Primarul liberal din Mangalia a propus noi măsuri de protecție socială(486)


Consiliul Local Mangalia a votat, vineri, în cadrul unei şedinţe ordinare, o serie de măsuri sociale, în sprijinul mai multor categorii de persoane. Astfel, consilierii au aprobat un proiect iniţiat de primarul Radu Cristian, PNL, privind acordarea recompenselor finaciare pentru persoanele care împlinesc 75, 95 și 100 de ani, în completarea unei hotărâri anterioare a CL care premia, pană acum, împlinirea vârstelor de 70, 80, 85 și 90 de ani. În aceeaşi şedinţă s-a aprobat prelungirea de la 30 septembrie la 15 decembrie 2015 a termenului de scutire la plata majorărilor de întârziere și a penalităţilor aplicate persoanelor fizice care au datorii la bugetul local. De asemenea, consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre referitor la acordarea de burse pentru mai multe categorii de elevi. Olimpicii naţionali şi internaţionali vor primi burse de performanţă, iar elevii cu medii peste 8.50 și media 10 la purtare, vor primi burse de merit. Conform noii legislaţii în domeniu, se mai acordă burse sociale şi burse de studiu elevilor provenți din familii defavorizate. Cuantumul burselor este cuprins între 50 şi 80 de lei, pe lună. Un alt proiect votat de aleşii locali prevede trecerea centralelor termice de la școli și blocurile ANL, de la combustibilul lichid ușor, la alimentarea cu gaze naturale. În acest sens, edilul Radu Cristian a declarat că „din economia care se va face la bugetul local se vor acorda ajutoare de încălzire pentru persoane defavorizate şi locuitori de la case, care folosesc sobe cu lemne, numărul total de beneficiari fiind de aproximativ 2000 de familii şi persoane singure.”
  




jooble.org