Criminalistul care face portrete-robot din lut

Criminalistul care face portrete-robot din lut(1218)


În mâinile sale, lutul capătă chipul unui copil pierdut, al unui răufăcător sau a unei persoane decedate fără identitate.
Arta de a prinde un infractor cu ajutorul sculpturii în lut înseamnă să fii un artist criminalist. Şi acesta este Aurelian Bădulescu!

Pasiunea poliţistului Aurel Bădulescu, originar din Deduleşti, judeţul Argeş, de a modela fizionomii, a început de copil, modelând plastilina, şi a ajuns azi, dincolo de un talent, o meserie. Aurelian Bădulescu a intrat în echipa Institutului Naţional de Criminalistica în 2011.
Absolvent al Academiei de Poliţie, a studiat şi Şcoala Populară de Artă din Râmnicu Vâlcea, a lucrat, timp de 13 ani, în mai multe domenii ale Poliţiei Române, (judiciar, economic), dar în Laboratorul de Antropologie şi Reconstrucţie Facială din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică al Poliţiei Române a pus în aplicare talentul cu care a fost înnăscut în reconstrucţie facială, portretul robot în lut şi îmbătrânirea facială.
În cadrul unui proiect iniţiat şi manageriat de Inspectoratul General al Poliţiei Române, poliţistul a participat la cursurile ţinute de Lois Gibson - portretistul criminalist care a intrat în Cartea Recordurilor. Aurelian Bădulescu realizează reconstrucţii faciale după cranii, precum şi reconstrucţii faciale de persoane adulte, pornind de la fotografii din copilărie (în limbaj criminalistic, îmbătrânirea facială a copiilor dispăruţi).
Poliţistul a urmat şi un masterat european în criminalistică, cu tema „Reconstrucţia facială – metodă de identificare a cadavrelor cu identitate necunoscută”, studii care îl ajută în munca de zi cu zi de la Institutul de Criminalistică.

Unul dintre cazurile soluţionate pe baza portretului robot realizat din lut al criminalistului este cel al bărbatului de 60 de ani, dat dispărut de către o rudă şi găsit spânzurat într-o pădure, din judeţul Gorj, pe malul Jiului, în 2012. Craniul bărbatului a fost adus la Institutul Naţional de Criminalistică din cadrul I.G.P.R., unde, în baza unor succinte informaţii (vârsta de 60 de ani), Aurelian Bădulescu a realizat, din lut, portretul robot, a refăcut fizionomia feţei, reuşind reconstrucţia chipului în proporţie de peste 80%. În urma analizelor genetice, pe baza ADN-ului mamei bărbatului, s-a concluzionat că cel găsit în pădure este una şi aceeaşi persoană cu cel semnalat dispărut.

Artistul criminalist, Aurelian Bădulescu, poate realiza, în mai puţin 30 de minute, în baza unei descrieri, un chip în lut: „Mă transpun în energia omului a cărui portret îl realizez. Iar Dumnezeu creează prin mâinile mele.”
Prin originalitatea materialului în care realizează portretele-robot, rapiditatea cu care le făureşte şi harul din mâinile sale, poliţistul Aurelian Bădulescu este un artist cu adevărat special. 

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri