Militari americani au curățat plaja de gunoaie, cu ajutorul RAJA și al GSP

Militari americani au curățat plaja de gunoaie, cu ajutorul RAJA și al GSP(1161)


Circa 300 de voluntari au participat la o acţiune de curăţare a plajei şi zonelor limitrofe acesteia din staţiunea Mamaia. Evenimentul, dedicat Zilei Internaţionale de Curăţare a Plajelor, a fost organizat de Ambasada SUA la Bucureşti în parteneriat cu Liga Navală a Statelor Unite – Consiliul din România.

"Suntem azi împreună într-o zi minunată de toamnă şi că avem cu toţii onoarea să participăm la o acţiune de acum tradiţională - Acţiunea Aur Roşu. Le spun bun venit oaspeţilor de la Ambasada SUA, parteneri tradiţionali ai Ligii Navale a Statelor Unite ale Americii - Consiliul din România şi ai Companiei RAJA. Vă mulţumesc stimate domnule Dean Thompson pentru prezenţa dvs alături de noi. Cu siguranţă va rămâne pentru toţi, şi mai tineri, şi mai bătrâni, o zi de neuitat şi îmi doresc să repetăm cât mai mult asemenea acţiuni care vor sădi sentimente civice în sufletele tuturor. Ne educăm să respectăm natura şi să dăruim un viitor curat copiilor noştri", a declarant Felix Stroe, directorul genral al SC RAJA SA.

Adjunctul misiunii diplomatice a SUA la Bucureşţi, Dean Thompson, a declarat: "Mulţumesc pentru că maţi invitat în această locaţie. Este o adevărată plăcere să mă aflu astăzi aici. Mulţumesc primarului şi companiei RAJA, GSP-ului pentru sponsorizare şi suportul acestei acţiuni. Avem aici elevii de la Colegiul Mircea cel Bătrân, militari americani, militari americani din marina navală. Cred că avem şi poliţişti români şi militari români. Fantastic. Mulţumesc tuturor. Este o acţiune importantă. Suntem responsabili pentru curăţarea oceanelor şi a mediului înconjurător. Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la lansarea primei iniţiative internationale de curăţare a plajelor, condusă de organizaţia Ocean Conservancy."

Preşedintele Ligii Navale a Statelor Unite ale Americii - Consiliul din România, Teodor Patrichi, a spus: "În calitatea mea de preşedinte al Ligii Navale sunt mândru că sunt aici. Astăzi ne aliniem la iniţiativa globală a Zilei Internaţionale de Curăţenie costieră. Sunt mândru că suntem alături de Ambasada Statelor Unite. Alături de noi sunt şi cei de la Colegiul Mircea cel Bătrân. Vreau să ridice mâinile să îi văd. Felicitări că sunteţi astăzi aici. Voi sunteţi generaţia de mâine. Felicitări pentru toate performanţele pe care le-aţi înregistrat la concursurile internaţionale".

Ziua Internaţională de Curăţare a Plajelor, celebrată anual în data de 19 septembrie, este un avertisment cu privire la pericolul reprezentat de gunoaiele aruncate în mări şi oceane. Acestea afectează sănătatea oamenilor, a florei şi faunei, precum şi resursele care depind de sănătatea apelor. Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la lansarea primei iniţiative internaţionale de curăţare a plajelor, condusă de organizaţia Ocean Conservancy.

În ajunul conferinţei dedicate oceanelor (Our Ocean) care va avea loc în 5 şi 6 octombrie la Santiago, în Chile, Departamentul de Stat şi Ambasadele SUA din întreaga lume sprijină acţiuni de curăţare a plajelor. Unul dintre principalele obiective ale Planului de Acţiune al conferinţei este reducerea semnificativă a cantităţii de deşeuri, în special a materialelor plastice, existente în mediul marin, pentru a putea obţine o scădere măsurabilă până în 2025. Alte obiective includ reducerea acidifierii oceanelor şi promovarea pescuitului sustenabil.

Adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA la Bucureşti, Dean Thompson, a participat la eveniment alături de cetăţeni şi reprezentanţi ai autorităţilor locale din Constanţa, sportivi consacrați, elevi de la Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” și de la Clubul Sportiv “Farul” Constanța, reprezentanţi ai forţelor armate americane şi române, precum şi angajaţi ai Ambasadei SUA.


  




jooble.org