Guvernanţa Europeană -Tusk, Juncker, Schulz - şi diavolul cu arc

Guvernanţa Europeană -Tusk, Juncker, Schulz - şi diavolul cu arc(1144)


    ,,Cu toţi ne-am jucat în copilărie cu diavolul care sare din cutia sa. Îl împingeam înapoi, iar el ţâşnea din nou. Îl înghesuiam sub capacul său şi, deodată, el făcea totul să sară în aer. Este vorba despre două încăpăţânări sau un fel de căsătorie cu de-a sila...”
Pe măsură ce scena refugiaţilor în Europa a devenit tot mai publică, imaginea diavolului cu arc a lui Bergson din care am citat, se conturează prin tuşe grave, calităţile tehnice ale oamenilor momentului european – Tusk, Juncker şi Shulz – puse în evidenţă de feluritele şi inspiratele lor trăsături politice, se-nfundă în fotoliile uzuale, oricât ar vrea să îşi ia avânt şi să vibreze în consonanţă cu mesagerii acestei tragedii umane - vom constata aici tăcerea teoriei în ceea ce priveşte statutul refugiaţilor de cel al imigranţilor? - străină de intervenţia zeilor care nu sunt prezenţi nici măcar în scenele corăbiilor homerice.

Se reiau subiecte precum: drepturile şi libertăţile fundamentale, îndatoriri de natură juridică şi morală privind protecţia şi respectarea refugiaţilor; se amintesc, scoase de la naftalina politică, numele Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite şi Agenţiei sale pentru refugiaţi, a Consiliului European pentru Refugiaţi şi Exilaţi, care ar fi pe picior de egalitate cu Parlamentul European în ceea ce priveşte deciziile şi instrumentele adoptate pentru Sistemul European de Azil, deşi acest Consiliu este o reţea pan-europeană de organizaţii neguvernamentale, ca şi diverse Directive şi programe europene cu reglementări în controlul frontierelor care trebuie corelalt cu dreptul individual de solicitare şi acordare a azilului – Ungaria e un nefericit exemplu în acest sens al acestui secol -, relocarea, capacităţile şi calitatea sistemelor de primire.


Se redifenesc de către gânditorii ideologici universal europeni, normele de drept internaţional în materia dreptului refugiaţilor, a persoanelor deplasate intern şi a apatrizilor, atât prin prisma articolului 14 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: ,,În caz de persecuţie, orice persoană are dreptul de a căuta azil şi de a beneficia de azil în alte ţări,“ a Convenţiei Americane a Drepturilor Omului, articolul 22 pct 7: ,,Fiecare persoană are dreptul să caute şi să i se acorde azil pe un teritoriu străin, în concordanţă cu legislaţia statului şi a convenţiilor internaţionale şi pct 8: ,,În niciun caz un străin nu poate fi deportat sau retrimis într-o ţară, indiferent dacă ea este sau nu ţara de origine, dacă în acea ţară dreptul lui la viaţă sau la libertatea personală este în pericol de a fi încălcat din cauza rasei, a naţionalităţii, a religiei, a statutului social sau a opiniilor sale politice,“ cât şi a interacţiunilor dintre Dreptul Internaţional Umanitar, aplicabil nu doar în situaţii de confict armat dar şi în situaţia căreia îi suntem comtemporani, precum şi Dreptul refugiaţilor aşa cum a fost dezvoltat la nivelul anilor 50 ai secolului trecut prin normele Convenţiei de la Geneva din 1951 cu privire la statutul refugiaţilor şi Protocoalele sale ulterioare inspirate, prin ricoşeu, din prevederi ale Convenţiei Unităţii Africane din 1969 privind statutul refugiaţilor pe ,,continentul negru“ şi a Declaraţiei de la Cartagena din 1984 privind problema refugiaţilor în plan regional.

Dar să nu uităm: drepturile înalţă libertatea individuală iar îndatoririle sunt o dezvoltare clară a acestei libertăţi!

Ei bine, guvernanţa europeană, pe când mai scriam aceste rânduri, îşi informa cetăţenii despre cum trăieşte ea prin comparaţie cu Statele Unite ale Americii, despre controlul frecvenţelor sateliţilor comunicaţiilor, despre fanatismul religios din Orientul Mijlogiu, despre grupurile politice şi private care vor, dar nu reuşesc, vezi, Doamne!, să-şi satisfacă cererile prin sistemul politic al Uniunii care nu privesc doar alegerile şi grupurile de interese.


Dar... Bruxelles, 1999, martie, 15. Înainte de miezul nopţii întreaga Comisie Europeană, formată din 27 de membri, numită după cum se ştie de Consiliu şi de Parlament, prezidată de Jacques Santer îşi dă demisia ca urmare a unui incriminanat raport al Comisiei Înţelepţilor despre fraudă, corupţie, nepotism şi o administrare financiară defectuoasă la nivel înalt. Vom asista în curând la demisii la vârf la nivelul Uniunii, date fiind recentele declaraţii ale preşedintelui Comisiei Europene? Dar cum s-a ajuns în situaţia mai sus amintită din 1999?

Când Europa lipseşte din Uniune

Exact cum s-a ajuns şi în cazul refugiaţilor. De peste un an, Occidentul este asaltat în fibra mitului său, de reprezentarea pe care refugiaţii satului global o au despre ,,statul bunăstării“ european, fără să ştie că graniţele statelor au rămas intacte şi că bunăstarea e tot acolo, în ţările Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului. Cu preşedinţi noi în exerciţiu, Parlamentul European, Comisia Europeană şi Consiliul Europei au continuat să livreze opiniei publicului imaginea unui gen magistral de a fi poitician, anume genul constructorilor de edificii în care să le fie aduse omagii iluştrilor predecesori într-o Europă înfloritoare, plină de viaţă şi expansiune. Şi cu două caracteristici demografice majore: în termeni comportamentali, cum spun studiile, scăderea fertilităţii, în termeni structurali, îmbătrânirea populaţiei. Fluxul imigrarilor, deci al intrărilor, a fost de-a lungul ultimilor patru zeci de ani ai secolului trecut, un fel de ,,stoc“ pentru Occident. Funesta imagine pe care marile televiziuni o transmit confirmă spusa cum că nici nu s-a băgat de seamă că va fi nevoie de un mecanism permanent, şi nu de comisii şi departamente, pentru gestionarea unor crize asemănătoare şi elaborarea unei hărţi cuprinzând ,,ţările de origine sigure“ ai căror cetăţeni pot face obiectul unor deportări în regin de urgenţă în cazul încălcării legislaţiei UE în privinţa imigraţiei.
Dar să declari, acum, cuprins de ideea de mântuire, când sloganul clasic al realităţii europene ,,Ocupaţi Europa!“ creşte în progresie geometrică pe buzele refugiaţilor, că prioritatea guvernanţei europene este umanitatea, afirmaţie care-mi aminteşte de meditaţia asupra valorii omului din versurile introductive ale lui Dante din Divina Comedie ,,Pe când e omu-n miezul vieţii lui“, şi, atenţei!, Corectitudinea istorică a cărei sursă legitimă ar fi realăţile istorice întunecate din Orientul Mijlociu, eu consider că e o postulare târzie a faptului că solidaritatea, ca parte a eforturilor de protejare a demnităţii umane, declarată într-un moment al sincerităţii, suferă de prejudecăţi.

Şi, dacă ,,Europa este un continent unde aproape toţi am fost refugiaţi din calea războiului şi a persecuţiilor de tot felul, inclusiv etnice şi religioase“, acelaşi preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, abolind experienţa care a uniformizat jumătate din Europa, la un moment dat, şi de aici apariţia Uniunii Europene, s-a dovedit martorul gata să proclame apostolic, pe baza informaţiilor directe, faptul că ,,Europa lipseşte din Uniunea Europeană şi Uniunea lipseşte din Uniunea Europeană“. Să fie, cumva, în stil epigramistic, dat fiind jocul de cuvinte, o chemare la o reînviere a Uniunii şi a intituţiilor sale şi la întoarcerea în vremea pionieratului umanist?
Afirmaţia bruscă, însă, cheamă la investigaţii a dovezilor pe care se spijină Junker, cum că Uniunea nu ar mai exista în Uniunea Europeană, ca să vadă şi europarlamentarii, dacă cumva nu ştiu, cine şi de ce i-a furat trupul Uniunii, şi unde i-a fost dus. Fiind cel care va declanşa cercetarea în acest caz de dispariţie metafizică dubioasă, sigur va aduce documente juridice şi martori, şi nu argumente deductive, în faţa Parlamentului European şi a Consiliului Europei, care să susţină că Europa lipseşte din Uniune. Mărturia sa mi-aminteşte că s-ar putea să ne trezim în faţa unor investigaţii cum au fost cele privind ,,trupul care lipseşte“. Mă refer la investigarea dovezilor în sprijinul învierii lui Iisus al cărui trup s-a spus iniţial că ar fi fost furat. Se ştie că în timpul lucrării Sale, Iisus a prezentat învierea de care urma să aibă parte drept dovada decisivă a divinităţii sale. Noul Testament conţine relatări ale apostolilor despre înviere şi apariţiile detaliate de după înviere într-un interval de 40 de zile.
Or, păstrând proporţiile, desigur, despre Uniune se cunosc , numele celor care au conceput etapele şi documentele constitutive. Deci dovada fizică există. Azi, Juncker, punându-şi, simbolic, şi nu ştiu dacă cu vinovăţie pe masă mandatul de preşedinte, aduce o umbră de îndoială cu privire la existenţa Uniunii din Uniunea Europeană. Cu toate astea, el, alături de europarlamentari este gata să-şi amintească cum a gândit fostul preşedinte al Comisiei, Emanuel Barroso, crearea unui sistem comun de azil pentru refugiaţi de categoria celor care asaltează bătrânul continent, şi să-şi arate disponibilitatea de a ,,muri“ politic pentru ceva despre care ei ştiu că este fals, în speţă Uniunea Europeană. Neexistând Uniunea, nu mai există Spaţiul Schengen, nu mai există cote obligatorii de refugiaţi relocate pentru statele membre, nu vor mai exista proceduri de infringement împotriva unor state membre, precum România, pentru că nu implementează deciziile europene. Va fi interesant cum va ajunge până la urechea opiniei publicului dacă s-a făcut citarea părţilor în cazul dispariţiei Europei din Uniune, sau se va accepta citarea părţilor în lipsă, deoarece ele şi-au achiziţionat un alt domiciliu despre care nicio cutie poştală nu are cunoştinţă, ca să nu mai vorbesc de Agenţia Frontex.
Până una alta, strădania de a ţine sub control ,,diavolul cu arc“, această nouă versiune a conceptului de refugiat al secolului XXI, nu conturează profilul unor eroi homerici pentru că în ciclul mitic al Uniunii Europene zeii s-au cam îndepărtat de treburile umane.

 




jooble.org