Constanța: taxa de habitat s-a majorat, încasările au crescut cu 5 milioane euro

Constanța: taxa de habitat s-a majorat, încasările au crescut cu 5 milioane euro(668)


Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa a anunțat, astăzi, că s-a înregistrat o creştere de 13% a încasărilor din impozite şi taxe locale aferente semestrului întâi, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

 

Această creştere a fost generată de modificarea cuantumului taxei de habitat, instituirea taxei pentru promovarea turismului şi de asemenea de cuantumul impozitului aferent clădirilor care nu au fost supuse procedurii de evaluare.

 

Totalul încasărilor din impozite şi taxe colectate de la persoanele fizice şi juridice este de 175.000.000, faţă de 153.000.000 în anul 2012. Diferența este de 22 de milioane lei, adică circa cinci milioane euro.

 

Din numărul total al debitelor, 60% din acestea au fost achitate până la 31 martie, cu 10% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2012, pentru 20% din debite au fost întocmite dosare de urmărire şi executare silită iar 20% din debite au scadenţa la 30 septembrie, respectiv 31 decembrie.

 

”Amintim că după primul termen scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale, aferente semestrului I al anului 2013, în vederea recuperării sumelor datorate, a fost emis un număr de 65.463 de somaţii, dintre care 54.530, reprezentând 84% din total, pentru debitorii persoane fizice, iar 10.933, reprezentând 16% din total, pentru persoane juridice. Menţionăm că SPIT a aplicat popriri de conturi pentru aproximativ 3.300 de debitori iar măsura sechestrului a fost instituită unui număr de 13 debitori, din care 8 sunt sechestre asupra bunurilor mobile, iar 5 reprezintă sechestre asupra bunurilor imobile”, a precizat Virginia Uzun, directorul SPIT.

 

În prezent, în evidenţele instituţiei figurează aproximativ 120.000 de dosare de urmărire şi executare silită. Jumătate din acestea reprezintă datorii din anii trecuţi, iar cealaltă jumătate reprezintă restanţe aferente primului semestru al anului curent. Precizăm că cele 120.000 de dosare de urmărire şi executare silită vizează aproximativ 20.000 de contribuabili.




jooble.org