Ce spune ISU despre decesul lui Daniel Fripis

Ce spune ISU despre decesul lui Daniel Fripis(648)


Astăzi, 29 august, în jurul orei 11.26, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa a fost anunţat telefonic, prin sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112, asupra faptului că în curtea unei locuinţe din municipiul Constanţa a izbucnit un incendiu, la o butelie GPL.
Imediat, la locul evenimentului s-au deplasat efective aparţinând Detaşamentul de Pompieri Constanţa Oraş, cu o autospecială de intervenţie cu apă şi spumă, încadrată cu şase pompieri.
În timpul misiunii de recunoaştere efectuată la faţa locului, butelia a explodat, comandantul echipajului de intervenţie suferind leziuni grave la nivelul feţei.
În urma evaluării de specialitate, medicul de pe ambulanţa sosită prima la locul intervenţiei a constatat că subofiţerul prezenta leziuni incompatibile cu viaţa.
Plutonierul adjutant Marius Daniel FRIPIS, în vârstă de 42 de ani, a pierdut lupta cu viaţa, la datorie.
În acest moment, din ordinul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonel dr. Nicolae CORNEA, o echipă de specialişti se află la Constanţa pentru efectuarea cercetărilor privind cauzele şi împrejurările care au determinat producerea acestui eveniment nefericit.

Încadrat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa,
Detaşamentul de pompieri Constanţa Oraş, încă din 2006, în funcţia de comandant de echipaj,
colegul nostru a rămas devotat Armei în tot acest timp, participând la numeroase misiuni în care şia
smuls semenii din ghearele morţii.
Cu trăsături alese de caracter, subofiţerul şi-a pus timp de nouă ani priceperea şi puterea în sprijinul
celor aflaţi în dificultate, remarcându-se prin tenacitate şi profesionalism la misiunile complexe la
care a participat, umăr la umăr, alături de coechipierii săi.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a pierdut un bun profesionist, cu adevărate calităţi
de salvator confirmate de pregătirea dovedită în gestionarea situaţiilor de urgenţă. 




jooble.org