Site-ul care monitorizează prețurile din marile magazine(685)


Consiliul Concurenţei va lansa până la sfârşitul acestui an Monitorul Preţurilor, site-ul care va afişa preţurile practicate de principalii retaileri pentru produsele care fac parte din coşul zilnic al populaţiei, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu.

"Vrem să creăm, preferabil cu cooperarea retailerilor, o platformă on-line, care va reprezenta un instrument de monitorizare a preţurilor, prin intermediul căreia clienţii vor putea afla unde găsesc mai ieftin produsele de care sunt interesaţi. În acest fel, se va crea o presiune concurenţială asupra magazinelor pentru a oferi preţuri din ce în ce mai bune", a afirmat Chiriţoiu.

Principala problemă cu care se confruntă autoritatea de concurenţă în acest caz este reticenţa marilor lanţuri de magazine de a se implica în proiect. Reprezentanţii acestora au sustinut de mai multe ori că Monitorul Preţurilor este greu de realizat, având în vedere că modificările de preţ pot apărea zilnic şi chiar de mai multe ori pe zi. În prezent, marii retailerii deţin aproximativ 60% din piaţa de comerţ din România.

"Retailerii consideră este complicat să furnizeze preţurile produselor pe care le comercializează. În cele din urmă, după mai multe multe întâlniri şi discuţii cu reprezentanţii fiecărui lanţ de magazine, aceştia au fost de acord cu realizarea proiectului",, a explicat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Chiriţoiu a spus că recent a avut loc prima întâlnire la nivel tehnic între toate părţile implicate.

"Transparenţa proiectului, faptul că se vor găsi într-un singur loc preţurile de la mai multe magazine şi pot fi comparate, nu trezeşte entuziasm la nivelul tuturor. În ciuda acestui fapt, se pare că aceasta este tendinţa în toată lumea, nu numai la noi şi ca urmare, un asemenea instrument va apărea, indiferent dacă retailerilor le place sau nu", a arătat Bogdan Chiriţoiu.

Preşedintele Consiliului Concurenţei a precizat că doreşte ca site-ul Monitorul Preţurilor să fie funcţional până la sfârşitul acestui an. 




jooble.org