Comunitatea portuară, o nouă scrisoare în atenția Guvernului României

Comunitatea portuară, o nouă scrisoare în atenția Guvernului României(801)


ORGANIZAŢIA PATRONALĂ „OPERATORUL PORTUAR” CONSTANȚA și FEDERAȚIA NAȚIONALĂ A SINDICATELOR PORTUARE („FNSP”) au înaintat o nouă scrisoare Guvernului României, referitor la răspunsul C.N. APMC S.A. înregistrat sub nr. 269/22.07.2015.

Iată conținutul acesteia:


 In referire la raspunsul dvs. cu privire la obligativitatea companiei de a asigura adancimile optime proiectate pentru bazinele portuare si pentru senalele navigabile din Portul Constanta;

 ne exprimam surprinderea si indignarea fata de atitudinea dvs. pasiva in abordarea unei problematici de siguranta portuara pentru activitatea ce se desfasoara in Portul Constanta.

Asa cum am mentionat si in notificarea transmisa, potrivit legislatiei privind infiintarea, organizarea şi funtionarea companiei si desfasurarea activitatilor portuare - H.G. nr. 517/1998, O.G. nr. 22/1999. O.G. nr. 42/1997:

CN A.P.M. SA are obligaţia de a pune la dispoziţia tuturor utilizatorilor infrastructura portuara, in mod liber si nediscriminatoriu, obligaţia de a asigura si furniza servicii de siguranţa in port, de a asigura in permanenta adancimile minime in bazinele portuare si la dane;

Bazinele portuare trebuie sa fie intretinute permanent de catre administratia portuara in vederea asigurarii adancimilor adecvate. In cazul in care aceste adancimi nu sunt asigurate asa cum sunt declarate de autoritatile portuare, atunci portul este declarat nesigur, ceea ce antreneaza scaderea traficului sau diminuarea navlului si implicit eficienta economica a Portului Constanta.

Simpla expunere a obiectivelor de investitii, respectiv, proiectul de ,,Modernizare a infrastructurii portuare prin asigurarea cresterii adancimilor senalelor si bazinelor si a sigurantei navigatiei in portul Constanta” precum si invocarea unor anexe la Master Planul pentru Portul Constanta nu sunt de natura sa ,,ne linisteasca” , in contextul in care acestea sunt niste proiecte de viitor in timp ce activitatea directa a operatorilor portuari este afectata in mod zilnic/constant datorita ignorantei cu care conducerea CN APM SA intelege sa trateze obligatiile ce ii incumba conform legislatiei in vigoare.

Simplele imprejurari si sustineri ca procedurile de obtinere a finantarii lucrarilor de investitii ,, sunt anevoioase” si ca ,,se fac eforturi” nu sunt de natura sa rezolve in mod concret problemele economice cu care operatorii portuari se confrunta de mai mult de 4 ani.

Practic, situatia existenta in Portul Constanta a determinat scaderea masiva a traficului, in detrimentul eforturilor constante ale operatorilor portuari de crestere a acestuia. Dat fiind aceste conditii, dupa cum stiti, parte din operatorii portuari au fost nevoiti sa realizeze din surse proprii aceste lucrari, pentru a putea sa isi desfosoare activitatea.

Mentionam faptul ca, piata pe care activeaza operatorii are un caracter hiperconcurential si, in cazul in care nu isi realizeaza obiectivele sunt penalizati de catre piata relevanta.

Prin urmare, situatia este extrem de grava, iar pentru rezolvarea situatiei si mentinerea adancimilor optime in portul Constanta era/este necesar ca CN APM SA sa investeasca anual in efectuarea acestor lucrari de dragaj, fie ca vorbim de dragaj de mentenanta sau de dragaj de investitii, existand fonduri suficiente.

Cu toate acestea, CN APM SA a preferat sa utilizeze resursele existente in ultimii ani pentru achitarea unor contracte paguboase, in frauda indeplinirii obligatiei companiei de asigurare a adancimilor necesare utilizarii senalelor si bazinelor portuare. de catre operatori, nu ne este imputabila.

In aceste conditii, in raspunsul dvs. faceti trimitere la proiecte de viitor pentru a caror urgentare conducerea CN APM SA nu depune niciun efort, nejustificand in nicio modalitate de ce s-a ajuns in aceasta situatie extrem de grava, cu toate ca inregistrati anual un profit substantial, avand astfel posibilitatea de a realiza cel putin lucrarile de dragaj de mentenanta din surse proprii.

Dovada consta chiar in derularea proiectului de investitii ,,Modernizarea infrastructurii portuare prin aisgurarea cresterii adancimilor senalelor si bazinelor si a sigurantei navigatiei in Portul Constanta”, pentru care, aprobarea cererii de finantare a fost comunicata prin Notificarea nr. 40/DGMFE/SSP/DM/39218/23.09.2014 si, cu toate acestea, pana la acest moment (31.07.2015) CN APM SA nu a declansat actiunile necesare pentru realizarea efectiva a proiectului.

Tinand cont de toate aceste considerente, va solicitam ca - in termen de 10 zile de la primirea prezentei - sa ne comunicati masurile concrete pe care urmeaza sa le puneti in aplicare in perioada imediat urmatoare in scopul reasigurarii si mentinerii adancimilor senalelor si bazinelor din Portul Constanta la nivelul la care acestea au fost proiectate initial.

In eventualitatea in care nu veti intelege sa dati curs solicitarii noastre, va atentionam ca vom lua toate masurile ce se impun in scopul rezolvarii cu celeritate a situatiei create, in sensul sesizarii organismelor internationale de profil si, bineinteles, a instantelor de judecata competente.

  




jooble.org