Pornind de la metafora păpădiei

Pornind de la metafora păpădiei(1037)


La început am crezut că nu va exista un echibru spiritual între mine, cel învăluit în vraja dulce a verii şi surdina mării cu care intrasem într-o relaţie directă de cum păşisem pe aleea ce ducea spre Radio Constanţa, şi locul din care cărţile şi-au dezgropat faţa miresmată spre bucuria şi gustul cititorului, mă refer la Târgul de carte Gaudeamus deschis chiar în faţa uneia dintre intrările spre postul de Radio Constanţa al cărui redactor am fost odinioară, la începutul ultimului deceniu al secolului trecut. Doar că fiind partener media prin prezenţa efectivă şi vocea Stelianei Bajdechi şi asigurând celor prezenţi o audiţie foarte bună a ceea ce se vorbea, îndoielile mele, circumspecţia s-au risipit.

Cărţile şi-au început aventura ca existenţe independente în momentul în care i-au pus pe oameni în faţa unei lumi neimaginate, surprinzătoare ca model de interacţiune.
Radioul a avut forţa de a transforma sufletul într-o singură cameră de rezonanţă.
Intru în rezonanţă, mă eliberez de confomismul gândirii şi intru în cel vizual. Inclusiv al cuvintelor scrise devenite şi ele parte integrantă ale lumii vizuale în care avea loc lansarea cărţii de poeme, ,,Duminica păpădiei“ apărută la editura Ex Ponto şi semnată de poeta constănţeană Mihaela Meravei. Primind o carte cu autograf îi spun că abia aştept să descopăr motivaţia titlului cu anumite sonorităţi menite a semnaliza mişcări şi evenimente care nu ar valida dictonul ,,vezi şi crezi“ , ci pe acela că realitatea ar consta în ceea ce se vede şi se aude. M-a privit uimită, dar ştia ca şi mine că ochiul este totuşi o unealtă a voinţei. Aceea de a elibera floarea de păpădie din încătuşarea alfabetului matematic.

Ascultându-l pe prozatorul Ovidiu Dunăreanu, redactorul şef al binecunoscutei reviste de cultură tomitane Ex Ponto, vorbind despre poezia care pleca spre cititor, şi redând astfel printr-un cod vizual procesul lent sau impetuos al topirii cuvântului în imagine şi metaforă, al sintetizării propriilor precepte morale în fracţii poetice, mi-am amintit că programul ciceronian de cunoştinţe enciclopedice în arte şi ştiinţe a apărut odată cu tiparul. Şi, dacă despre muze se spune că ar fi fiicele cerului şi ale pământului, spaţiul acesta lângă mare în care ne aflam, chiar era unul al inspiraţiei. Astfel, dând poeziei ce este al poeziei, Ovidiu Dunăreanu punctează existenţa versului prins în propria energie gata să se multiplice în metafore demne de reţinut, chiar dacă autoarea nu vine din spaţiul acesta al filologiei, ci al unuia pragmatic prin natura profesiei sale.

Despărţindu-se cu uşurinţă de locurile comune ale omului de toată ziua, autoarea poate părea uneori glaciară stând pe marginea unei reflecţii ce ar ţinti definirea specificului uman în raport cu cel vegetal: ,,Vine un timp în care te întrebi / dacă mai ai loc să trăieşti într-un arbore...“ sau ,,Precum un cactus din coasta deşertului / am ţâşnit din inima Ei“... Au fost menţionate căteva subiecte pornind de la interogaţia Cine sunt eu, călătorule?, de la pietrele drumului devenite deodată sonore atunci când vrei să le urci, de la povara amintirilor şi înserarea din foşnetul clipei cînd mai ai timp să îl invoci pe Dumnezeu. Iubirea nu e un spaţiu devastat de uitare sau remuşcări, de pulsiuni ale distrugerii sau hipnotice dăruiri, ci un Dumnezeu care o poate opri să răstoarne lumea, ca să o citez pe poetă. Urmând o argumentaţie logică, momentul lansării s-a prelungit cu expunerea altor iubitori ai poeziei, precum Güner Akmolla şi Steliana Bajdeghi, şi, firesc, cu lectura unor poeme de către autoarea însăşi, spre încântarea asistenţei.

Trecuţi de jumătatea drumului dintre albastru şi roşu, portocaliul cerului completa punctul de echlibru despre care vorbeam la început. Descifrasem ce era şi cu metafora păpădiei: era ziua sorocului când a sărutat cuvântul înaintea naşterii.
Mirosul de sare nu era doar un purificator dar şi un coroziv al ceasurilor înserării la Târgul de carte Gaudeamus, între care nu puteam pune simbolul egalităţii pentru ziua de ieri cu cea de azi.
  




jooble.org