Hoţii, gata să fure sediul Poliţiei, cu conducerea ei cu tot!

Hoţii, gata să fure sediul Poliţiei, cu conducerea ei cu tot!(1484)


Pentru că suntem o ţară a caterincilor spumoase, ca atare, şi veselă, e normal ca bancurile cu poliţişti să se bucure, în continuare, de un succes nebun printre cetăţenii patriei. Care cetăţeni, râd, când e de râs, dar, atunci când e vorba de poliţişti care nu-şi fac datoria, şi plâng...Nici cei care râd nu o duc prea bine, pentru că de multe ori râsul lor sună a pagubă! Când poliţiştii nu-şi fac datoria, nici cei care râd la urmă,pe considerentul că râd mai bine, nu sunt în siguranţă! In această ipostază, oarecum caraghioasă, se află cetăţenii de pe strada Patriei, care a devenit raiul hoţilor şi jefuitorilor de profesie! Fără jenă. Ca să înţelegeţi mai bine fenomenul, vă prezint câteva caracteristici ale uneia dintre caterincile zilei. Strada Patriei nu se găseşte nici în interiorul şi nici la marginea vreunei păduri stufoase, care să obtureze vizibilitatea pe o distanţă mare. Dimpotrivă, figurează într-o zonă centrală a oraşului Constanţa. După cum arată casele şi vilele construite, deduc că aici locuiesc oameni cu un standard ridicat de viaţă şi un grad de civilzaţie pe măsură. Ca istorie, incluzând în calcul şi străzile adiacente, ne plasăm într-o epocă modernă. La toate aceste binefaceri, se adaugă elementul decisiv de pază, securitate şi siguranţă, de care nu orice constănţean are parte. Ei bine, strada Patriei se află la câţiva paşi de sediul Inspectoratului Poliţiei Judeţene. Cu un astfel de obiectiv lângă tine, se presupune că nu ţi-e frică să ieşi pe stradă...Aiurea. Locuitorii de pe strada Patriei nu au curajul să stea nici măcar în propria lor curte, pentru că unii au fost jefuiţi ziua în amiaza mare! Se înţelege de la sine că noaptea nu ai nici o şansă când te trezeşti cu infractorii mascaţi peste tine! Cum au păţit mai mulţi turişti cazaţi într-o vilă de pe strada amintită. In ultima vreme, s-au înmulţit cazurile de acest gen. La unul dintre ele, după cum declara o doamnă la televizor, Poliţia a venit, la faţa locului, după trei ore!!! Si când te gândeşti că sediul IPJ se găseşte la următorul colţ, pe strada paralelă! Si dacă venea pe burtă, târâş, târâş, un poliţist ar fi putut ajunge, la locul furtului, într-un interval de timp rezonabil…E o chestiune care nu ţine de dotare, invocată adeseori ca scuză de către poliţişti, ci de un minim respect şi înţelegere faţă de cei aflaţi într-o situaţie disperată! Doar în România, ţara caterincilor, e posibil ca, având Poliţia în coaste, cu sediul lor central cu tot, să nu te simţi în siguranţă nici măcar în propria ta casă! Inseamnă că infractorii nu dau doi bani pe instituţia condusă de Rapotan şi echipa sa cu grade multe! Să acţionezi chiar sub nasul Poliţiei, ca şi cum un şoricel s-ar plimba la mişto pe sub mustăţile unui motan, chipurile, fioros, e prea de tot!Noroc că hoţii nu- şi pun mintea cu ei. Altfel, într-o pauză de masă, când toţi poliţiştii s-ar afla jos, în autoservire, ăştia ar fi în stare să fure sediul IPJ! Dacă cei din centru, vecini cu sediul IPJ, nu au nici o şansă în faţa hoţilor, noi, ăştia de la periferie, ce pretenţii să mai avem! De luni de zile, aştept, cât de cât, o rezoluţie în legătură cu furturile comise pe strada Sucevei, blocul U3. Un domn ofiţer Omer a plecat în concediu şi pesemne acolo a rămas. Un altul, molipsit de caterinca de pe plan naţional, m-a liniştit, spunându-mi că dosarul stă opt ani la biroul de specialitate din curtea Gărzii de Coastă! Cu alte cuvinte, nicio şansă să mai recuperezi ceva…Pentru că ştiu că nu au de ce să le fie teamă, hoţii continuă să-şi facă de cap! Cine să-i oprească?
 




jooble.org