În memoria românului absolut

În memoria românului absolut(801)


Ziua de 15 iunie ar trebui să fie o zi de doliu național pentru România. Într-o zi de 15 iunie, în 1889, murea Mihai Eminescu, ”românul absolut” sau ”suma lirică de mari voievozi”, cum îl numea Petre Țuțea.
Din păcate, ziua a trecut aproape neobservată de către autorități și puțini și-au adus aminte de ea.

Eminescu a schimbat literatura și limba română într-un mod fundamental și definitiv. În ciuda unor critici care caută notorietate pe seama sa, rămâne poetul național al României. Într-un clasament, locul întâi este ocupat de Eminescu, locurile doi și trei sunt libere, iar următorul clasat vine pe patru, spunea un profesor constănțean.

Eminescu nu a fost numai poet. A fost și unul dintre cei mai aprigi publiciști pe care i-a avut presa din România. ”Prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la ziarul Timpul a reușit să-i deranjeze pe cîțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului”, scrie wikipedia.

Îndrăgostit de marea pe care nu a văzut-o niciodată, lui Eminescu i s-a construit aici o statuie. Zeci de constănțeni au trecut astăzi, pe lângă ea, fără să-și întoarcă privirea.
E greu să alegi o poezie care să reprezinte opera și geniul lui Eminescu. Este imposibil. Ne-am gândit așadar să publicăm poezia cu care a debutat, cu care a început o nouă era în literatura română: ”La mormântul lui Aron Pumnul”. Avea numai 16 ani atunci.

 

La mormântul lui Aron Pumnul

Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,
Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta;
C-acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină
Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină,
Se stinse-o dalbă stea!

Metalica, vibrânda a clopotelor jale
Vuieşte în cadenţă şi sună întristat;
Căci, ah! geniul mare al deşteptării tale
Păşi, se duse-acuma pe-a nemuririi cale
Şi-n urmă-i ne-a lăsat!

Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt şi mare,
Col? unde te-aşteaptă toţi îngerii în cor,
Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cântare
Şi-ţi împletesc ghirlande, cununi mirositoare,
Cununi de albe flori!

Te plânge Bucovina, te plânge-n voce tare,
Te plânge-n tânguire şi locul tău natal;
Căci umbra ta măreaţă în falnica-i zburare
O urmă-ncet cu ochiul în tristă lăcrimare
Ce-i simţ naţional!

Urmeze încă-n cale-ţi şi lacrima duioasă,
Ce junii toţi o varsă pe trist mormântul tău,
Urmeze-ţi ea prin zboru-ţi în cânturi tânguioase.
În cânturi răsunânde, suspine-armonioase,
Colo, în Eliseu!...




jooble.org