Lansare de carte

Lansare de carte(890)


De la o ediţie online la una editată

,,Un vers ce ne pândeşte-n asfinţit / Şi numele-o să-ţi fie priponit / de tulberele, auriul ceas“, spunea Jorge Luis Borges, spun şi eu deschizând aceste câteva notaţii pe marginea lansării de carte la care sunteţi invitaţi a lua parte la Salonul de vară al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Constanţa 1, deschis la etajul 1 al Tomis mall, astăţi, la ora 18.
La început a fost ediţia online, omagiind Ziua Mondială a Poeziei din anul acesta, care s-a întâmplat să fie la intrarea în primăvara astronomică. Tehnologia a făcut posibilă întâlnirea unui număr de 60 de poeţi spre a păşi în frumuşeţe, ca să-l citez pe Byron dintr-un poem publicat în 1815 şi a găsi, apoi, acea rezonanţă simbolică, menită a se întrupa într-o carte, cu un titlu metaforic, ,,Simpilitatea risipirii“. Cititorii de poezie, care nu au simţurile alterate când e vorba de literatură, au putut-o răsfoi pe diferite site-uri culturale dar şi le cele de informare ale unor biblioteci, inclusiv pe cel al Bibliotecii Ioan N. Roman.
Cartea trimite la un subtil releveu al poeziei româneşti, dat fiind faptul că poeţii care au intrat în dialog, fără a se fi cunoscut în bună parte, provin din Constanţa, Buzău, Focşani, Bucureşti, Slobozia, Tulcea, Fieni, Orăştie, Arad, Lugoj, Râmnicu Sărat, Piteşti, Olt, scriitori prezenţi de altfel şi în diverse reviste literare, nu doar cu poezie.
Ediţia editată, în condiţii grafice foarte bune, aparţine editurii Ex Ponto, iar lansarea va fi făcută sub egida Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România. Vor vorbi scriitorii Ovidiu Dunăreanu, Marian Ilie şi Mircea Lungu.
 




jooble.org