Sărbătoarea Zilei Imnului Naţional

Sărbătoarea Zilei Imnului Naţional(712)


Miercuri, 29 iulie 2015, ora 10.00, Forţele Navale Române vor participa, alături de structuri reprezentative ale autorităţilor locale şi centrale, la ceremonii militare şi religioase organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Imnului Naţional.
Programul manifestărilor se va desfăşura pe Faleza din faţa Comandamentului Flotei la ora 10.00 şi va cuprinde alocuţiuni, un concert de fanfară susţinut de Muzica Militară a Forţelor Navale şi defilarea Gărzilor de Onoare.
La aceste activităţi au fost invitaţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, ai organizaţiille neguvernamentale, militari din garnizoanele Forţelor Navale, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere, grupuri de copii .

De asemenea, manifestările dedicate acestui eveniment debutează la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa şi Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanţa, cu arborarea Drapelului şi intonarea Imnului Naţional.
Totodată, istoricul şi însemnătatea Imnului Naţional vor face obiectul unui material ce va fi prezentat personalului celor două unităţi.
Coordonatorii celor două unităţi vor participa şi la ceremonialul militar, organizat de autorităţi la nivelul garnizoanei Constanţa, pe Faleza din faţa Comandamentului Flotei.

Ziua Imnului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 29 iulie.
 




jooble.org