Mii de jucării contrafăcute, confiscate în portul Constanţa Sud Agigea(715)


Ieri, în intervalul orar 08.30 - 13.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrătorii vamali au efectuat, la rampa existentă în cadrul P.T.F. Constanţa, controlul unui container sosit din China pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti.

În urma controlului au fost identificate 2.680 de articole reprezentând seturi jucării pentru copii (sac de box cu mănuşi, săbii, staţii de emisie recepţie, lansatoare), susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 125.000 lei dacă ar fi originale.

Întreaga cantitate de marfă a fost indisponibilizată de către lucrătorii vamali până la finalizarea cercetărilor şi luarea măsurilor ce se impun.

Poliţiştii de frontieră le-au întocmit administratorilor societăţilor comerciale în cauză, doi cetăţeni chinezi, cu vârste de 35 şi 42 de ani, cu reşedinţa în Bucureşti, dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată.

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri