160 kilograme peşte din specia calcan confiscate de poliţiştii de frontieră tulceni(663)


Ieri, în jurul orei 18.45, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Tulcea, în cadrul unei acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol au oprit pentru control, pe lacul Isac, o ambarcaţiune din fibră de sticlă fără număr de înregistrare, cu motor, în care se afla cetăţeanul român C. FLORIN, în vârstă de 29 de ani, domiciliat pe raza judeţului Tulcea.

În urma controlului au fost descoperite în barcă, 160 kilograme de peşte proaspăt din specia calcan pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta documente justificative, declarând că a achiziţionat cantitatea de peşte din localitatea Crişan de la o persoană necunoscută.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării ambarcaţiunea cu motor şi cantitatea de peşte, care a fost predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil conform procedurilor legale, bunuri evaluate la aproximativ 13.650 lei, iar bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „transportul fără documente legale a peştelui”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 64 din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.




jooble.org