PNL continuă războiul cu Băsescu: „Compromiterea modificării Constituției va fi noul proiect al Președintelui”(586)



Spre deosebire de principalii lor partener de guvernare, din PSD, liberalii continuă să reacţioneze dur faţă de ieşirile publice ale preşedintelui României, Traian Băsescu. Într-un comunicat transmis în cursul acestei zile, de către filiala Constanţa a Partidului Naţional Liberal, sunt aspru taxate ultimele declaraţii şi intenţii anunţate de şeful statului. Reproducem, integral, acest destul de violent text:

„Referendumul este o temă falsă!”

„Declaraţiile Preşedintelui, cu privire la modificarea Constituţiei şi organizarea unui referendum, făcute marţi seară, au adus în discuţie necesitatea implementării unui cadru legislativ corect şi democratic, fără populism şi declaraţii mincinoase.
USL urmăreşte dezvoltarea economică şi socială a statului român şi nu doreşte compromiterea proiectelor de atragere, în România, a fondurilor europene, pe care Bruxelles-ul ni le pune la dispoziţie. Coaliţia de guvernare, social – liberală, şi-a propus, încă din februarie 2011, când s-a format alianţa USL, un program pe termen mediu şi lung, prin care să câştige alegerile locale şi generale, să modifice Constituţia şi să ducă la bun sfârşit proiectul regionalizării, măsură strâns legată de aducerea banilor europeni în ţară. În aceste condiţii, discuţia de marţi, cu privire la referendum, este o temă falsă, care nu face decât să distragă atenţia de la proiectele cu adevărat importante, propuse de USL, menite să combată sărăcia şi corupţia din România.

„Compensăm neputinţa guvernelor PDL şi a preşedintelui!”

Lucrările în cadrul Comisiei de specialitate a Parlamentului, în fruntea căreia se află preşedintele PNL, Crin Antonescu, demonstrează că procesul de revizuire a Legii Fundamentale este unul transparent şi legal. Deciziile au fost luate cu unanimitate sau cu majoritatea voturilor, de către membrii Comisiei şi urmăresc atât respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului, cât şi consolidarea statutului acestuia, în raport cu statul român.
Ţara are nevoie de bani pentru dezvoltare, iar acest lucru se poate realiza numai datorită procesului de regionalizare, prin care se va reîmpărţi administrativ întregul teritoriu al României şi se va diminua aparatul birocratic actual. Regionalizarea este necesară pentru atragerea fondurilor europene, în proiecte de mare anvergură, vizând turismul, dezvoltarea agricolă sau transporturile. Pentru USL, acest lucru este deosebit de important, deoarece furnizează locuri noi de muncă şi uniformizează statutul economic al fiecărei regiuni administrative. Neputinţa fostelor guverne PDL-iste şi a preşedintelui, de a atrage fondurile necesare dezvoltării, este compensată de lucrările Comisiei Speciale a Parlamentului, care lucrează într-un ritm alert, respectând cu stricteşe cadrul legal, astfel încât noua Lege Fundamentală să poată fi adoptată până la sfârşitul acestui an.”

 

 




jooble.org