Probleme la frontieră pentru șoferi(712)


Ieri, în jurul orei 12.40, în acelaşi punct de trecere a frontierei s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor cetăţeanul român B. CRISTIAN, în vârstă de 40 de ani, domiciliat în judeţul Constanţa, care călătorea cu un autoturism Opel Astra înmatriculat în R. Bulgaria.
Din verificări s-a stabilit faptul că certificatul de înmatriculare al autoturismului în cauză este falsificat, astfel încât poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de „fals material în înscrisuri oficiale” şi „uz de fals”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 320, respectiv art. 323 din Codul Penal.

În data de 30.06.2015, în jurul orei 19.50, în P.T.F. Negru Vodă s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul turc K. CETIN, în vârstă de 58 de ani, care conducea un microbuz marca Mercedes la care era ataşată o remorcă marca Other, ambele înmatriculate în Germania.

Din verificările efectuate de poliţiştii de frontieră a rezultat că remorca figurează ca fiind căutată de către autorităţile din Germania.
Conducătorul auto a declarat că a achiziţionat remorca fără a cunoaşte că aceasta era căutată în vederea confiscării.
Poliţiştii de frontieră au indisponibilizat remorca, evaluată la aproximativ 15.000 de lei, la sediul S.P.F. Negru Vodă în vederea continuării cercetărilor şi au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 228, alin. 1 Cod Penal.

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri