Cine sunt consilierii locali ai Constanței. Valentin Mihai Șurghie și cec-urile fără acoperire

Cine sunt consilierii locali ai Constanței. Valentin Mihai Șurghie și cec-urile fără acoperire(1239)


Valentin Mihai Șurghie este, probabil, unul dintre cei mai puțini cunoscuți consilieri locali. Intrat în consiliu ca membru al PPDD, acesta nu s-a făcut cu absolut nimic remarcat: nici cu declarații, nici cu proiecte de hotărâre, nici cu acțiuni pentru constănțeni.

Șurghie a fost însă remarcat în această perioadă de unele instituții bancare. Una dintre cele mai imporante firme pe care o conduce, Structuri din oțel SRL, a avut probleme mari. BRD i-a cerut insolvența, la finela anului 2013. Potrivit antitepari.ro, în anul 2008, firma deţinută de Valentin Mihai Surghie şi Elisabeta Surghie a contractat un împrumut de 2,65 milioane euro de la BRD. Mai mult, aceasta ar fi emis 30 de cecuri fără acoperire

Iată ce scrie sursa citată:
”Firma plasată pe primul loc în Top Afaceri România 2012, pentru judeţul Constanţa, în domeniul comerţului cu ridicata al metalelor şi minereurilor metalice, conform bilanţului pentru anul trecut, STRUCTURI DIN OŢEL SRL Năvodari (J13/579/1998; CUI 10109863), a intrat în insolvenţă.
La data de 9 septembrie 2013, societatea şi-a cerut insolvenţa, motivând că din cauza blocajului financiar ce caracterizează sistemul economic actual este în imposibilitatea achitării obligaţiilor curente.
La termenul de judecată din 20 septembrie 2013, de la Tribunalul Constanţa, BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE SA a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu, prin care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC STRUCTURI DIN OŢEL SRL pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă de 2.655.964,87 euro, rezultată dintr-un contract de credit încheiat în septembrie 2008, ce nu fusese achitată de peste 90 de zile.
Ca atare, instanţa a admis cererea de intervenţie a BRD şi a numit administratorul judiciar solicitat de aceasta, REAL CASA EXPERT SPRL Bucureşti (Sediu: Bucureşti Sectorul 4, Str. OLIMPULUI, Nr. 30, Etaj 1, Ap. 2), chiar dacă administratorul firmei STRUCTURI DIN OŢEL SRL Năvodari ceruse desemnarea unui alt administrator judiciar. Pe portalul instanţelor de judecată este înregistrat apelul formulat de către STRUCTURI DIN OŢEL SRL Năvodari, la Curtea de Apel Constanţa, deocamdată nefiind disponibile date privind obiectul acestui apel, dar fiind de bănuit că acesta se referă la cererea de intervenţie a BRD.
În ce priveşte termenele procedurii de insolvenţă, Tribunalul Constanţa a stabilit data de 4 noiembrie 2013 drept limită pentru depunerea cererilor de creanţă, afişarea tabelului preliminar al creanţelor urmând a avea loc la 22 noiembrie 2013. După analizarea eventualelor contestaţii, la 6 decembrie 2013 va fi comunicat tabelul definitiv al creanţelor.Prima şedinţă a Adunării Creditorilor se va desfăşura la data de 27 noiembrie 2013.
30 de incidente majore cu cecuri în ultima lună
Societatea STRUCTURI DIN OŢEL SRL Năvodari (fosta SURGHIE METALURGIC SRL) este una dintre firmele importante din judeţul Constanţa, dovadă fiind şi rezultatele financiare ale acesteia.
Astfel, firma a încheiat anul 2012 cu o cifră de afaceri de 36.414.933 lei şi cu un profit net de 31.628 lei, iar în 2011 a avut o cifră de afaceri de 48.086.125 lei şi un profit net de 98.294 lei. În ultima perioadă, însă, firma s-a confruntat cu probleme financiare mari.
Astfel, la data de 30 iunie 2013, societatea înregistra datorii la bugetele de stat în valoare totală de 2.488.286 lei, din care 2.448.060 lei către bugetul de stat (datorie formată din 1.647.344 lei TVA, 7.819 lei impozit pe venit din salarii şi 792.897 lei dobânzi şi penalităţi). Mai mult decât atât, ultima lună a fost una de coşmar pentru partenerii de afaceri ai societăţii.
În perioada 26 septembrie 2013 - 16 octombrie 2013, au fost înregistrate în Centrala Incidentelor de Plăţi 30 de cecuri emise de STRUCTURI DIN OŢEL SRL şi care nu au fost achitate, din cauza lipsei de disponibil. Valoarea totală a sumei refuzate la plată se ridică la 908.914,47 lei. La acestea se adaugă şi un bilet la ordin în valoare de 154.318,72 lei refuzat la plată în data de 14 octombrie 2013.”

În ciuda acestor probleme, în declarația de avere din 2014 acesta notează că deține părți sociale la SC STRUCTURI DIN OȚEL SRL în valoare de 907.800 lei.


Șurghie a mai notat în declarația de avere că deține două terenuri intravilane în Năvodari și Agigea de 2.000 mp, respectiv 5.000 mp, și trei loturi de teren agricol, în județul Vrancea. Șurghie mai deține un apartament în Constanța de 57 mp și două macarale Telemac HT 12.5.
Șurghie este administratorul a patru firme: SC STRUCTURI DIN OȚEL SRL Constanța, SC METAL CONSTRUCT SRL Constanța, SC SIDEX SRL Constanța, SC LABORATOR SIDEX SRL Constanța și președinte al Asociației Club Sportiv Metalul Constanța.




jooble.org