Cum își bat joc autoritățile de șoferi

Cum își bat joc autoritățile de șoferi(1970)


În urmă cu câteva zile, semnalam în ziarul Timpul (puteți citi AICI) apariția unui indicator de circulație care punea în pericol siguranța șoferilor. Este vorba de un indicator care presemnalizează direcțiile indicate (acesta este numele lui în codul rutier) amplasat pe strada Baba Novac din Constanța. Dacă vrei să mergi în Mangalia și respecți semnul, vei face stânga, deși manevra este interzisă. Riști, pe lângă amendă și puncte de penalizare, un accident extrem de grav.

Situația nu este singulară în oraș. Tot pe strada Baba Novac, dar de data aceasta atunci când mergi dinspre Aurel Vlaicu spre Casa de Cultură, autoritățile au amplasat un alt indicator de presemnalizare. Și acesta este greșit! Dacă vrei să ajungi în Mamaia și îl respecți, vei face stânga în intersecție, pentru a intra pe strada Soveja, lucru INTERZIS. Din nou subliniem că gravitatea acestor indicatoare nu este că șoferii primesc amendă, ci că se pot produce accidente cu urmări extrem de grave.

Ziarul Timpul a tras un semnal de alarmă public, de acum câteva zile, factorilor responsabili, pe care îl repetă: înlocuiți semnele de circulație cu unele corecte, pentru a evita posibile tragedii!

În urma primului articol, un cititor ne-a contactat spunând că, în opinia sa, polițilștii își freacă palmele de bucurie datorită acestor indicatoarea. ”Vă mai aduceți aminte cum stăteau la pândă înainte, numai ca să te prindă cu ceva greșit, să-ți dea o amendă? Sunt sigur că așa vor face și acum”, a spus el. Ne exprimăm convingerea că motivul pentru amplasarea acestor indicatoare este o eroare regretabilă care va fi îndreptate, nicidecum o modalitate de a da câteva amenzi în plus.




jooble.org