Membrii Consiliului Înțelepților din cadrul UDTTMR, oaspeți ai comunității evreiești

Membrii Consiliului Înțelepților din cadrul UDTTMR, oaspeți ai comunității evreiești(610)


Astăzi, o delegație de 12 persoane reprezentând Consiliul Înțelepților din cadrul UDTTMR au fost oaspeții comunității evreiești, în cadrul unei activități comune de socializare organizată la sediul Centrului Comunitar Evreiesc din Eforie Nord. Cea care a lansat ideea unei astfel de activități a fost Sandra Wolf, Coordonator de programe pentru seniori, din cadrul Centrului Comunitar Evreiesc din București, condus de Adrian Gherol.
Reprezentanții celor două comunități, tătară și evreiască, au depănat amintiri, au vorbit despre cele mai importante momente din istoria lor, au împărtășit din experiența lor culturală, dar și culinară, consolidând astfel bunele relații dintre cele două comunități.
Membrii UDTTMR le-au pregătit gazdelor produse tradiționale tătărești, köbete şi baqlava, iar gazdele, la rândul lor, au pregătit plăcintă cu brânză dulce şi chec din fructe confiate cu miere.
Membrii delegației UDTTMR s-au arătat foarte încântați de această întâlnire și și-au exprimat dorința de a desfășura astfel de activități şi cu alte ocazii.
Reprezentanții Centrului Comunitar Evreiesc din București se află în această perioadă la Eforie, unde, timp de o săptămână, derulează o serie de activități cu specific cultural.




jooble.org