"Un actor grăbit": moartea neaşteptată a lui Pei Pei, vedeta Delfinariului din Constanţa(2832)


"Suntem oameni responsabili, medici veterinari sau cercetători ştiinţifici, muzeografi şi manageri, îngrijitori specializaţi ori tehnicieni cu experienţă. Moartea unui animal, în Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, din Constanţa, este un eveniment care reprezintă coşmarul fiecărui angajat, dar, în acelaşi timp, nu trebuie tratat telenovelistic. Toate investigaţiile demarate sâmbătă dimineaţa, la orele opt, când a fost găsit cadavrul delfinului Pin Pin, pe pontonul bazinului mare, cel descoperit, de vară, vor avea ca rezultat acumularea unor date care ne vor folosi în munca noastră, cu aceste fiinţe pe care, trebuie să recunoaştem, noi, oamenii, le-am scos din cadrul şi ritmul lor natural de viaţă, în libertate şi sălbăticie..." Acestea au fost cuvintele cu care a încheiat directorul instituţiei amintite, dr. Adrian Bâlbă, scurta conferinţă de presă, organizată duminică, după ce televiziunile începuseră să transforme moartea îndrăgitului mamifer într-un fel de reluare a circului cu decesele altor îndrăgăţi actori, umani de acea dată, de referinţă rămânând monumentul de prost gust şi infinită ipocrizie dezvoltat pe cenuşa funerară a lui Sergiu Nicolaescu, în această iarnă.


Masculul a rămas "copil" (alintat), femelele s-au dezvoltat normal...

Moartea tânărului cetaceu, născut în captivitate, în 2008, la Marele Complex Oceanografic din Beijing (Republica Populară Chineză), este, conform primelor estimări ale specialiştilor care l-au îngrijit, antrenat şi, din nefericire, au fost nevoiţi să-l necropsieze acum, urmarea logică, deci naturală, a unui complex de factori care ţin de iminentele diferenţe între mediul de dezvoltare şi evoluţie în libertate şi cel în custodia oamenilor, care încearcă să fie şi mamă şi tată, în locul mamei - natură şi al tatălui- ocean. Când au fost aduşi din China, în iunie 2010, la iniţiativa şi... cheltuiala Consiliului Judeţean, cei trei delfini (femelele Chen Chen şi Ni Ni, născute în 2007, şi masculul Pei Pei, mezinul "trupei") erau în stadiul intrării, practic, în faza aşa - numitei, la oameni, "copilării conştiente". Încă de la început, prima născută dintre cei trei, Chen Chen, s-a dovedit a avea calităţile, datele genetice şi tendinţele compotamentale care îi rezervau cele mai mari şanse de a deveni "femela Alpha", cea "Dominantă", în cadrul micului grup. Mezinul Pei Pei a evoluat, iniţial, spre o onorabilă, totuşi, poziţie a doua, ca personalitate în cadrul colectiv al tripletei. Dar, odată cu înaintarea în vârstă, cu trecerea spre adolescenţă, legile nescrise, dar atât de stricte şi irepresibile ale naturii, şi-au spus cuvântul. Ca la majoritatea speciilor de mamifere (şi nu numai!), şi la delfini domneşte regula separării sociale între baza perpetuării speciei, sexul născător, femelele, şi... instrumentul (doar:) necesar procreaţiei, adică masculii. Femelele trăiesc în clanuri separate, vânează şi îşi cresc puii, alungându-i pe masculi din preajma lor, cu excepţia scurtelor perioade când îi acceptă cu scopul exclusiv de a se realiza fecundaţia, pentru pomenita continuitate a speciei. În captivitate, omul le stabileşte alte reguli, artificiale în raport cu "datul" natural, ceea ce nu poate să nu producă şi efecte secundare nedorite. În cazul celor trei delfini, ceea ce părea suportabil, normal chiar, în primii ani ai copilăriei, a devenit o problemă odată cu adolescenţa. Instinctele celor două femele, care, altă caracteristică a majorităţii mamiferelor, s-au dezvoltat, fizic şi ca personalitate comportamentală, mai rapid decât "Bebeluşul" (aşa i se traduce numele, din chineză!), au determinat o marginalizare treptată a acestuia din urmă, în cadrul grupului. Rezultatul a fost negativ pentru micul mascul: o oarecare debilitate fizică, caracterizată prin imunitate (mai) scăzută la factorii cauzatori de boli (era, de exemplu, primul care răcea şi ultimul care se vindeca, necesitând, de fiecare dată, un tratament mai intensiv, rezultatul fiind cronicizarea unor deficienţe şi sensibilităţi respiratorii). Ca personalitate, a devenit oarecum stingher şi frustrat, un fel de a cincea roată la..,. troica din bazin, efectele fiind complexe: de la perioade, din ce în ce mai dese şi mai lungi, de lipsă de apetit (cînd abia se reuşea hrănirea, cu fel de fel de trucuri şi ademeniri, exact ca la copiii mici, umani, cu jumătate din cantitatea zilnică de 7 - 8 kilograme de peşte, normală pentru specia sa), până la apatie şi lipsă de interes pe4ntru antrenament şi spectacol, combinate cu stări de nervozitate, de frondă chiar...Totul s-a agravat în această iarnă, când, în condiţiile existenţei unui singur bazin acoperit, deci al coexistenţei cu cele două femele, s-a ajuns chiar la mici conficte de grup, din fericire acestea nesoldându-se cu rănirea vreunuia dintre delfini. Colac peste pupăză, venirea anotimpului cald a dezvoltat instinctele incipiente de reproducere ale acestor animale adolescente, dezinteresul pe care i l-au arătat, în acest sens, imaturului mascul, cele două femele mult mai bine dezvoltate aruncându-l pe Pei Pei într-un soi de depresie nevrotică, exact ca la oameni, Punând toate aceste lucruri cap la cap, rezultatele preliminare ale necropsiei (cele finale, oficiale, vor fi anunţate luni dimineaţă) nu au surprins. S-au descoperit, de exemplu, fragilităţi ale muşchilor şi pereţilor, interiori şi exteriori, ai inimii, fiind posibilă o formă de miocardită, s-a constatat şi o scolioză a coloanei vertebrale, probabil datorată agitaţiei nefireşti a delfinului, într-un bazin de dimensiuni, totuşi, reduse. Dar cauza morţii pare a fi o infecţie gravă, de tipul peritonitei. La nivelul peritoneului s-a găsit un "exudat proteic", care nu pare a fi de natură virotică sau microbiană, deci nu este nimic contagioas, lucru dovedit şi de analizele şi observaţiile asupra celor două femele. Necropsia a fost efectuată de urgenţă, de către medici de la Direcţia Sanitar - Veterinară (DSV) Constanţa, un medic (specializat în Belgia, pe cetacee) trimis de ONG - ul de Mediu "Oceanic Club", din oraşul nostru, plus un medic specialist de la Varna (Bulgaria), din partea asiguratorului, care s-a dovedit, a ţinut să sublinieze directorul Bâlbă, foarte corect şi cooperant, până acum cel puţin (conform contractului de asigurare, pentru oricare dintre cei trei delfini, Complexul constănţean primeşte, în caz de deces natural, 135.000 de euro!, în condiţile în care achiziţia şi transportul, din 2010, au costat 1,6 milioane de lei). Analizele chimico - biologice, asupra eşantioanelor de ţesut prelevate, se vor efectua la laboratoarele DSV din Constanţa şi Bucureşti, în cursul acestei săptămâni, ajungerea la rezultate şi concluzii fiind programată nu mai devreme de 9 - 10 zile!

Noul Delfinariu, cofinanţat european, va oferi condiţii mult mai bune pentru "chiriaşi"

Dar, pentru că am vorbit de viitoarele concluzii medico - legale, trebuie spus că, din e4xperienţa cu cei trei "chinezoi", din care acum, din păcate, mai trăiesc doar doi, daRr şi cu vedetele din trecut ale Delfinariului (Mark, Adina, Geo şi toţi ceilalţi) reiese destul de clar că, pentru a respecta şi destul de contestatele (din punct de vedere ştiinţific) reguli internaţionale din domeniu (mai ales obligativitatea creşterii în grupuri - perechi, de mascul şi femelă, sau femele...), abia când se va finaliza proiectul, cofinanţat cu fonduri europene (trei milioane de euro!), de extindere şi modernizare a Delfinariului, cu încă un bazin mare acoperit şi cu bazine mai mici, auxiliare, "de separare", adică în 2014 sau 2015, aşadar doar atunci va fi adus un nou mascul, din această cea mai mare şi mai spectaculoasă specie, "Tursiops Truncatus"! Căci şi pretenţiile şi ambiţiile sunt mai mari ca în 1971, când noi, copiii din cartier, din Tăbăcărie, ne bucuram că pe maidanul unde se instala, vara, circul, se construise Delfinariul, Planetariul şi se amenajase o "Microdeltă", la "Ghiolul mic". Dar despre aceste proiecte, ca şi despre dispariţia lui Pei Pei (micul "actor grăbit", căruia îi mulţumim pentru minunatele clipe pe care ni le-a oferit, în spectacolele zilnice), vom mai vorbi şi în materialele următoare.




jooble.org