Cine sunt consilierii locali ai Constanței. Iustin Fabian Roman, consilierul care vrea să devină primar

Cine sunt consilierii locali ai Constanței. Iustin Fabian Roman, consilierul care vrea să devină primar(2357)


Iustin Fabian Roman este consilier din partea vechiului PDL. S-a făcut remarcat mai ales recent, după ce a hotărât că vrea să-și încerce norocul la alegerile pentru funcția de primar al Constanței, mai ales după ce fostul său șef, Gigi Chiru, pare că a făcut un pas în spate.

Nu este unul dintre cei mai tăcuți consilieri locali, dar nici unul despre care putem spune că s-a bătut cu administrația Mazăre până la epuizare și că și-a pierdut nopțile scriind proiecte pentru orașul Constanța. Ca toți consilierii, de altfel, și el a uitat să redacteze un raport de activitate în care să ne prezinte nouă, celor care îl plătim, realizările și nerealizările.

Roman face parte din Comisia 3 a Consilului Local Constanța, care se ocupă de servicii publice, comerț, turism și agrement.

Consilierul a luat poziție fermă împotriva trecerii Portului Constanța la autoritățile locale, iar gura lumii vorbește despre o apropiere între el și unul dintre operatorii portuari cei mai puternici din Constanța.

Iustin Fabian Roman a avut și un proiect interesant pentru Constanța, pe care l-a prezentat în alegerile pentru Parlament, pe care le-a pierdut: realizarea unui parc industrial. Din păcate, acesta nu a fost realizat nici până în ziua de azi, deși inițiativa ar fi putut duce la crearea unor noi locuri de muncă. Motivul oficial: nu s-a putut identifica o suprafață de teren de 5 hectare disponibilă.

Consilierul s-a mai făcut remarcat, alături de colegii săi din fostul PDL, printr-o mișcare de protest relativ inedită la câteva ședințe de consiliu local: a refuzat să participe, motivând că nu a primit la timp proiectele de hotărâre.

Iustin Fabian Roman este și unul dintre consilierii bogați ai Constanței. Are nouă terenuri intravilane în Constanța, Cumpăna și Ovidiu, patru case de locuit, două apartamente și o casă de vacanță, peste 500.000 de lei și 75.000 de euro în conturi, dar și datorii de 330.000 de lei față de o persoană fizică.
Este angajat ca director la SC Rabota SRL, de unde încasează un salariu de numai 3.856 de lei anual, dar are venituri consistente din închirierea unor diverse bunuri (cel mai probabil clădiri), împreună cu soția, dar și din dobânzi bancare. 




jooble.org