Şef la deconcentrată din Constanţa, trimis în judecată de DNA(910)


Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Cătălin Gheorghe, şef al Serviciului Autorizare Plăţi în cadrul Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 2 Sud-Est Constanţa, în prezent suspendat, într-un dosar privind fraudarea fondurilor europene. Potrivit unui comunicat al DNA, el este acuzat de participaţie improprie, în forma complicităţii, la obţinere ilegală de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene şi participaţie improprie, în forma complicităţii, la tentativa de obţinere ilegală de fonduri din bugetul general al UE. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în decembrie 2009, inculpatul Gheorghe, în calitate de şef, pentru ca o societate comercială să obţină cu titlu de avans bani proveniţi din fonduri europene în cadrul proiectului intitulat "Modernizarea fermei vegetale prin înfiinţarea unei plantaţii de piersic în suprafaţă de 20 hectare, achiziţionarea de maşini şi utilaje agricole, reabilitarea şi modernizarea sistemului de irigaţii finanţate cu fonduri FEADR Măsura 121", a ataşat la dosarul constituit pentru analizarea cererii de avans o scrisoare de garanţie contrafăcută."Ca urmare, firma beneficiară a proiectului a obţinut pe nedrept de la Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 2 Sud-Est Constanţa suma de peste 1,9 milioane lei, echivalentul a peste 450.000 euro, cu titlu de avans din fonduri FEADR, fonduri europene. De asemenea, în martie 2012, în mod similar, inculpatul Gheorghe a mai ataşat o scrisoare de garanţie bancară contrafăcută la dosarul constituit pentru acordarea avansului, în valoare de peste 1,5 milioane lei, echivalentul a aproximativ 350.000 euro, din fonduri FEADR, în cadrul proiectului intitulat 'Înfiinţarea unei plantaţii pomicole cu irigaţii prin picurare şi achiziţie de utilaje şi echipamente specializate în localitatea Crucea, Jud. Constanţa', beneficiar fiind o altă societate comercială. Având în vedere că funcţionarii din cadrul Centrul Regional de Plăţi au constatat că scrisoarea de garanţie bancară este falsă, suma solicitată nu a mai fost acordată", susţin procurorii. Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de peste 4 milioane lei, reprezentând valoarea integrală a finanţării nerambursabile decontate beneficiarului în cadrul primului proiect descris, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile calculate până la data plăţii efective.În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor inculpatului. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare la Judecătoria Constanţa.




jooble.org