Recomandările ISU cu ocazia zilei de 1 Mai

Recomandările ISU cu ocazia zilei de 1 Mai(356)


Efective din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa vor supraveghea staţiunile Vama Veche şi Mamaia, precum şi Portul Tomis, în vederea respectării măsurilor de prevenire a incendiilor pe durata desfăşurării manifestărilor cu public numeros şi pentru asigurarea unui răspuns prompt în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

De asemenea, în această perioadă, se efectuează activităţi de control la unităţile de alimentaţie publică şi cele de cazare turistică, în vederea depistării şi înlăturării neregulilor în domeniul apărării împotriva incendiilor.

Pentru a preîntâmpina evenimentele care se pot solda cu consecinţe grave, reprezentanţii I.S.U. Constanţa recomandă cetăţenilor care doresc să sărbătorească ziua de „1 Mai” în mijlocul naturii, „la iarbă verde” să respecte următoarele reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor:
• respectaţi instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor afişate sau dispuse de personalul silvic;
• pregătiţi focul pentru prepararea mâncării doar în locuri special amenajate, respectând regulile de prevenire a incendiilor;
• faceţi focul în locuri cât mai îndepărtate de vegetaţie şi în niciun caz pe timp de secetă excesivă ori în condiţii de vânt;
• nu lăsaţi copiii să se joace cu focul;
• nu lăsaţi niciodată focul nesupravegheat, deoarece chiar şi o rafală slabă de vânt i-ar putea modifica direcţia, îndreptându-le spre vegetaţie sau transportând scânteile incandescente la distanţe mai mari, în interiorul pădurii;
• menţineţi curăţenia în pădure: aruncaţi în locurile special amenajate hârtiile, resturile de mâncare ori sticlele. Ele ar putea contribui la propagarea incendiilor în pădure;
• stingeţi cu apă sau pământ focul sau cărbunii încinşi înainte de a pleca din pădure.

 




jooble.org